vineri, 18 octombrie 2013

Pleurotus la Nanesti Vrancea

Olandezii investesc într-o fabrică de compost pentru ciuperci

O delegaţie de investitori olandezi vrea să investească în singura fabrică de compost pentru ciupercile pleurotus din România. La Năneşti, județul Vrancea, olandezii vor să realizeze o asociere de tip joint venture cu Cooperativa Agricolă Compostar, scire yahoonews.ro.
În acest scop, olandezii au venit, ieri, la Focşani unde s-au întâlnit cu autoritățile locale.
Consiliul Judeţean este alături de investitori şi sprijină colaborarea cu investitorii străini. Investiţiile înseamnă locuri de muncă şi bunăstare pentru comunităţile locale. Pentru noi este o mândrie că la Năneşti a fost realizată una dintre cele mai moderne fabrici de compost pentru ciuperci din Europa“, a afirmat Ionel Cel Mare, vicepreşedintele Consiliului Județean, citat de monitoruldevrancea.ro.
Investiţia urmează să fie finalizată în luna decembrie, având o valoare de 4 milioane de euro. 
Suma investită are rolul de a transforma fabrica în cea mai modernă din Europa. Proiectul cuprinde şi o fabrică de procesare a ciupercilor.
Deja a fost realizată fabrica de conserve, unde au început probele tehnologice şi se fac demersuri pentru obţinerea tuturor autorizaţiilor şi avizelor legale. De asemenea, a fost finalizată şi ferma de ciuperci, unde este folosit, pentru moment, compost de import.
Reprezentanţii Cooperativei spun că din cauza crizei financiare, s-a renunţat la achiziţia utilajelor din Italia pentru fabrica de compost şi a fost ales un furnizor olandez, considerat numărul unu în domeniu din lume.
Materia primă pentru fabrica de compost provine de pe cele 1.800 hectare de teren agricol deţinut de membrii Cooperativei Compostar.

miercuri, 16 octombrie 2013

Tratamentele fitosanitare pentru cultura ciupercilor, 14.XI.2013 Poiana Brasov

Stimati colegi,
Avem plăcerea să vă informăm că Asociația Națională a Producătorilor de Ciuperci cu sprijinul Organizației Interprofesionale Legume Fructe PRODCOM intenționează sa organizeze, în data de 14 noiembrie a.c. Seminarul științific cu tema:
"Noi tehnici și tehnologii în tratamentele fitosanitare pentru cultura ciupercilor"
Evenimentul se va desfășura în Sala de Conferințe din cadrul Complexului AnaHotels, Hotel Sport, din Poiana Brașov și are ca invitați specialiști de cea mai înaltă reputație din Germania, Elveția și Polonia, care vor susține expuneri și prezentări legate de aceasta temă.
Este cea mai importantă manifestare cu caracter științific și aplicativ organizată, până in prezent, de Asociația noastră.
Speakerii invitați vor susține, de asemenea, workshop-uri (dezbateri atelier), în cadrul cărora va avea loc o comunicare interactivă cu participanții la seminar, precum și demonstrații practice în legătură cu tehnologiile și produsele fitosanitare de ultimă generație, susținute de  specialiști și tehnologi ai reprezentanțelor din România ale unor prestigioase companii producătoare de soluții pentru protecția plantelor.
       Sunt invitați să participe la seminar atât membri ai Asociației noastre, cât și producători de ciuperci neafiliați, care sunt interesați de tematica de seminar și doresc să cunoască mai îndeaproape viața de organizație și preocupările colegilor din acest sector.
Participarea la prezentările făcute de specialiști va fi insoțită  de o documentație completă referitoare la temele prezentate,  precum și oferte speciale de produse fitosanitare, prezentate cu acest prilej de reprezentanții producătorilor.
Numărul limită de invitați este de 50 pentru membrii ANPCR  și de 25 pentru ne-membri.
Programul seminarului și condițiile de participare sunt detaliate în anexele la această invitatie.

  Președinte
           Eugen Băjenaru

2 attachments — Download all attachments  

duminică, 13 octombrie 2013

Shiitake deshidratate, ciuperci intregi si sub forma de pudra

Ciupercile provin de la Daniel Molnar din Gherla, de pe cultura de butuci de stejar. Punga cu ciuperci deshidratate cantareste 120 g iar borcanelul cu pudra cantareste 50 g. Se administreaza cate 1-2 lingurite/zi in sosuri, ceai, mancare. Se pot consuma 1+2 ciuperci/zi, dupa imbibare in apa, pregatite prin fierbere in ceai, supe sau calite in putin ulei.
Ciupercile Lentinula edodes sau ciuperca parfumata contin peste 50 enzime, vitamine, antioxidanti, saruri minerale. Au efect impotriva infectiilor , reduce mutatiile celulelor canceroase, mentine colesterolul in limite normale, intareste sistemul imunitar, reduce aparitia cheagurilor de sange. Cititi si www.ciupercishiitake.ro si MykoTroph.